Aud pasi pierduti pe coridorul inimii mele.
Pasi...ce de curand disparusera.
sau cel putin, asa credeam eu.
S-au reintors astazi, lasand amprente noi in viata mea. Viata, ce de putin timp o consideram mizerabila: certuri, stres si din nou certuri. Ce mi-ar putea lumina mie ziua? Poate doar un zambet, o vorba, si un gest marunt.
Era timpul ca sa ia o decizie. Se pregatea pentru film. Tinuta? Una obisnuita...hmmm, toate perechile de blugi erau la spalat. Vreme urata afara, ploaie, ger, balti toate ducand la acelasi rezultat: o masina de spalat supra incarcata. Scoate rochiile preferate din dulap. Poate ca astazi va fi o zi buna, intr-un final. Fara nici o stire, se imbraca ca pentru un eveniment special. In agenda ei nu era scris nimic, nici o intalnire, nici un concert, nici un loc special. Si totusi nu se abtine de a-si pune rapid rochia cea noua, cizmele si haina neagra alaturi de geanta preferata.
Iese pe usa nevenindu-i sa creada ca ii luase jumatate de ora pentru acest outfit. Era draguta. Si totusi... mergea la film.
Vine si seara, iar dupa o serie de intrebari fara raspunsuri se gandeste sa plece la evenimentul special sugerat de prietenii ei. In fond, era sigura ca nu va intalni pe nimeni cunoscut acolo. Credea ca merita sa se relaxeze putin. Ajunge, deschide usa si il vede. De ce s-a gandit sa vina EL chiar AICI ? De ce fix in seara asta?
Crezuse ca il uitase...dar acum ii era dovedit contrariul.
Atat de simplu a fost. Singura miscare ca sa-i cutremure intreaga zi. Stia ce diferita o sa fie ziua aceea inca din momentul in care imbracase rochia si iesise din casa. Stia ca ceva o sa se intample , insa nu stia cum, nu stia unde. Undeva in subconstient ea stia ca o sa-l vada, stia ca asta era ceva ce ei nu puteau controla. Si a avut dreptate, because there he was, chiar inaintea ochilor ei. Prima miscare a fost sa ramana intepenita pentru cateva secunde, sa-si revina “ socului “ < fiind prea mult spus >, dar el statea acolo, fara nici cea mai mica intentie de a pleca prea curand. L-a privit, l-a privit de la distanta si nu stia cum sa reactioneze: sa se prefaca ca nu-l vade si sa merga mai departe? Stia ca o sa regrete daca face asta, in fond, erau prieteni, ce e in neregula cu ea?
A mers mai departe cu ochii atintiti in pamant, sperand sa nu o vada si uite cum, in secunda in care a facut primul pas i-a auzit glasul lui cum ii striga numele. S-a oprind prefacandu-se surprinsa. Da era adevarat. El era. Nu doar o iluzie de-a ei. S-a indreptat spre el cu picioarele tremurande. Dar stop!! De ce tot corpul ii tremura? De ce acei fluturi au reaparut, de ce i s-a asternut un zambet tamp pe fata? De ce nu mai putea controla nimic? De ce nu se mai puteam controla ??!!
A ajuns in fata lui, i-a sarutat obrajii, s-a asezat langa el. Il privea continuu, de parca era obsedata de el. Nu-l mai vazuse de cat timp? Vreo saptamana sa fi trecut…? Si el zambea, o privea. Vorbeau…despre ce? N-avea nici cea mai vaga idee. Tot ce stia, e ca era acolo, langa el. Si era REAL. Doar 15 minute au stat impreuna. Poate 15 minute cele mai importante din intreaga zi. Tinea la el, mai mult de cat crezuse. Dar stia ca nu se va mai intampla nimic intre ei.
Erau doar prieteni.
Totul era doar in imaginatia ei.
